Welcome to the Temple of Zeus's Official Forums!

Welcome to the official forums for the Temple of Zeus. Please consider registering an account to join our community.

Depresia Crâncenă

HellGate

Member
Joined
Nov 17, 2023
Messages
117
Location
Satan's Hell
Depresia Crâncenă

  • Tendința de astăzi supranumită “despresie”, observată dintr-un unghi strict fiziologic este, în principiu, datorită lipsei de exercițiu fizic și maltratării corpului prin mâncarea consumată într-un mod neadecvat sănătății. Contemplă acest lucru, meditația și yoga, de asemenea. Contopirea acestor trei lucruri va nimici depresia și te va face o ființă cu mult mai fericită. Dacă există motive mai lăuntrice pentru depresie, prin meditație acestea se vor dezlănțui, vor fi scoase sa lumină, și vor fi învise.
  • Aceasta va rezolva problema. Mai mult decăt atât, sunt mulți indivizi care cred că starea de a fi emoțional are ceva de-a face cu depresia. La un anumit nivel, putem zice: da. Dar să nu te încrezi în această interpretare, pentru că nu este cuvenit să fie privită astfel. Omul al secolului XXI, adică omul contemporan, devine din ce în ce mai necuviincios și mai slab și își pierde calea naturală din cauza asupririi inamicului – prin “medicina” lor, prin bombardarea cu droguri necuvenite, alcool, țigări și multe alte otrăvuri decisive. Așadar, stați puternici și încercați să urmăriți căi și metode mai vechi, demonstrate ca fiind eficiente. Va fi bine; să nu aveți niciun dubiu că veți cuceri depresia prin meditație și sport.​
 

Al Jilwah: Chapter IV

"It is my desire that all my followers unite in a bond of unity, lest those who are without prevail against them." - Shaitan

Back
Top